Despre plânsul copiilor
Văd adesea pe stradă sau în diverse locuri publice, părinți/bone/bunici care încearcă cu disperare și neputință să tempereze crizele de plâns ale copiilor spunându-le:
“Nu plânge că te vede lumea!”
”Așa băiat mare să plângă, ce rușine!”
”Daca mai plângi, nu mai mergem nicăieri!”
”Uite, râde și bebelușul ăsta de tine!”
”Dacă mai dai apă la șoricei, vine nenea și te ceartă!”
Voi ce simțiți atunci când copilul plânge?
- Nervozitate? “Offf, din nou?!”Simt că înnebunesc!”
- Rușine/frica de a nu fi judecați? “Ce cred ceilalți despre copilul meu? Oare zic că sunt un părinte rău, indiferent? Oare consideră că cel mic este răsfățat sau prost educat ?”
- Confuzie? “De ce mai plânge acum? Plânge din senin, nici măcar nu are un motiv!’
- Îngrijorare? “Oare o fi bolnav? Îl doare ceva? S-o fi lovit?”
- Altceva?
Adevărul este că majoritatea adulților devin agitați în prezență copiilor care plâng. Neliniștea crește și mai mult dacă este vorba de băieți.
De ce se întâmplă asta?
- Din convingerea că a fi un bun părinte înseamnă a face tot ce îți stă în putință pentru ca cel mic să fie fericit iar atunci când ceva îl tulbură trebuie s[ intervii rapid pentru a-i alunga tristețea.
- Din prejudecata care s-a perpetuat de-a lungul timpul că plânsul este rușinos iar un copil care plânge este slab sau anxios și sentimentele lui nu pot fi acceptate.
- Atunci când cel mic plânge fără oprire, se activează copilul nostru interior care spune disperat: “Mă faci de rușine!”. Ieșim din rolul de adult, apar mecanismele de apărare și nu vrem decât ca scena să se termine cât mai repede, copilul să înceteze iar noi să scăpăm de emoțiile negative și de ochii celor din jur.
Cum ar fi însă să privim plânsul dintr-o altă perspectivă? Ca fiind o emoție pozitivă și nu una negativă; ca fiind sănătos și necesar și nu blamabil și toxic.
Fiind la rândul meu o fire mai sensibilă MI SE ÎNTÂMPLĂ DE MULTE ORI SĂ PLÂNG . Am plâns în prima zi de școală a copiilor mei, la competițiile lor sportive, plâng la câte un film, plâng de bucurie, plâng când văd oameni fericiți și atunci când văd nepăsare sau suferință. Nu mi-e rușine să plâng pentru că știu că e omenesc și corect să faci ceea ce simți, emoțiile ne definesc iar manifestarea și îmbrășișarea lor este cât se poate de sănătoasă.
De ce este plânsul benefic pentru copii ?
- Activează organismul într-un mod sănătos, stimulează eliberarea endorfinelor, hormoni care aduc buna dispoziție și înlătură starea de nervozitate;
- După o repriză de plâns, se restabilește echilibrul emoțional, copiii respiră mai bine, sunt mai liniștit, se instalează o senzație pozitivă, de relaxare.
- Acceptarea acestei emoții crește stima de sine a copilului și contribuie la crearea unui atașament sănătos între aceștia și părinți.
Cum putem să ne ajutăm copiii atunci când plâng?
- Ne schimbăm percepția asupra plânsului. Nu este nimic rău în a plânge, în majoritatea cazurilor copiii se opresc după 10-20 minute.
- Nu încercăm să discutăm, să negociem sau să le rezolvăm problema. Trebuie doar să le asigurăm un mediu stabil, o prezență calmă și să le spunem pe un ton domol: “Este absolut normal să plângi și să eliberezi toată tensiunea din corpul tău. Sunt aici cu un șervețel și o îmbrătișare când ești pregătit să le primești”. Acest lucru îi va ajuta să se simtă în siguranță. Tot ce au nevoie este să știe că ești aprope.
