Cum construim rutine de apropiere cu copilul?

Copiii noștri se retrag, devin ostili și rareori ne mai cer sfaturi sau vor să discute despre ceea ce îi frământă. Aleg izolarea și reacționează cu rebeliune la modul autoritar de parenting. Pedepsele nu mai funcționează ci dimpotrivă, tensionează și mai mult relația. Distanțarea lor pare greu de înțeles pentru noi, părinții. Ne simțim neputincioși și cu toate că ii iubim enorm nu știm unde greșim și nici cum putem să-i facem să se deschidă.

VESTEA BUNĂ ESTE CĂ EXISTĂ SOLUȚII.

Pentru a ne îmbunătăți comunicarea cu copiii trebuie înainte de toate să le oferim o siguranță relațională, o conexiune consecventă și profundă iar acest lucru îl putem face construind rutine de apropiere.

Ei trebuie înainte de toate să știe că sunt înțeleși, sprijiniți și provoacă bucurie.

Cum poți construi aceste rutine de apropiere?

Vorbește cu copilul despre lucrurile care te îngrijorează atunci când conexiunea voastră este bună, când acesta este odihnit, vesel, relaxat și nu în mijlocul frustrărilor/ tensiunilor. Nu poți controla un copil în momente în care nu se poate controla pe el însuși și nici nu îl poți face să comunice. Înițiază discuții în timp ce faceți o activitate pe care o îndrăgește (gătiți, plimbați câinele, faceți o drumeție). Nu încerca să afli lucruri pe care copilul nu le mărturisește cu ușurință atunci când sunteți la masă, în mașină sau în locuri care presupun să stai așezat și să ai contact vizual.
Alege cât mai des momente în care să te prezinți copilului într-un mod prietenos fără să-l determini să facă ceva, să învețe ceva, sau să povestească ceva. Spune-i că dorești doar să stai cu el și lasă lucrurile să curgă de la sine.
Atunci când e pregătit și dispus să verbalizele gândurile/emoțiile nu sări cu soluții rapide, nu te grăbi cu recomandări dacă acestea nu au fost solicitate. În 90% din situații copiii nu au nevoie de sfaturi – vor doar să fie ascultați. Rezistă tentației de a monopoliza discuția, vorbește puțin și ASCULTĂ MULT – activ și prezent. Gândește-te că de fiecare dată când tu începi să povestești ceva în mintea copilului sunt zeci de lucruri care îl preocupă și pe care ar vrea să le spună.
Nu intra în concurență cu propriul copil, nu folosi comparații și renunță la a-i aminti cu fiecare ocazie cum erai tu la vârsta lui, ce note bune aveai, ce pedepse primeai și cât de frumos îți traiai tu copilăria față de el. Nu îl ajută cu nimic, contextul e cu totul altul, disciplina punitivă nu mai funcționează, provăcările lui sunt altele, interesele de asemenea prin urmare metodele de abordare trebuie să fie diferite iar comparațiile nu își au rostul.
Evită să consideri preocupările lui lipsite de sens și nu îi eticheta prietenii. Dimpotrivă, invită-i în vizită, fii dispus să îi cunoști, interacționează cu ei cât mai des. Pentru a putea oferi direcție și îndrumare trebuie în primul rând să știi ce se întâmplă în lumea lui, să observi fără să judeci și apoi să decizi cum poți influența o schimbare de comportament sau relație.
Încearcă să nu îl copleșești cu informații. Avalanșa constantă de informații și provocări la care sunt expuși copiii din ziua de azi face ca mecanismele lor de atenție să fie oricum suprasolicitate și superstimulate. Acceptă că informațiile și le ia din altă parte însă iubirea, înțelegerea și ascultarea pot veni doar de la tine.