Vârstă:
3-6 ani
Loc:
Interior
Durată pregătire activitate:
15-30 minute

Materiale

  • Foarfecă
  • Tub hârtie igienică
  • Carton alb
  • Marker permanent negru
  • Carton roșu
  • Stickere decorative (opțional)
  • Un buton metalic

Cum procedați?

  • Tăiați cu foarfeca o bucată de 5 cm din tubul de hârtie igienică.
  • Tăiați din cartonul roșu două triunghiuri inegale, subțiri care vor fi acele ceasului.
  • Dintr-o bucată de carton alb tăiați un cerc de diametrul tubului de hârtie igienică.
  • Cu markerul permanent subțire desenați cifrele care reprezintă orele ceasului.
  • Faceți o gaură în mijlocul cartonului alb și al brățării ceasului.
  • Puneți toate părțile împreună și prindeți-le cu un buton metalic.
  • Decorați ceasul cu stickere sau personalizați-l după bunul plac.

Cum vă jucați?

  • Explicați copilului ce înseamnă ora fixă și când spunem “și cinci” sau “și douăzeci”.
  • Învățați-l că o oră are 60 de minute și că fiecare minut este format din 60 de secunde.
  • Arătați-i că de fiecare dată când secundarul face o rotație completă, începând de la 12, a trecut un minut și că atunci când minutarul a făcut o rotație completă, tot de la 12 la 12, a trecut o oră. 
  • Vorbiți despre activități care se petrec în anumite momente ale zilei: „luăm micul dejun dimineața la ora…” sau „mergem la culcare seara la ora..”.

Beneficii:

  • Introducerea și învățarea conceptului de timp (dimineață, seară)
  • Dezvoltarea încrederii în sine (copilul se simte mare și responsabil)
  • Dezvoltarea creativității și a imaginației 
  • Dezvoltarea motricității fine.

Ți-a plăcut această postare?

Click pe o stea pentru a acorda o notă!

Nota medie 5 / 5. Număr voturi: 4

Niciun vot până acum? Fii primul care face o evaluare.

Distribuie

Ați făcut și voi această activitate? Spune-mi cum v-a ieșit și cum v-ați distrat.

Adresa de email nu va fi afișată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.